Adresa

Platoul Bucegi

Program

Luni - Duminica

8am - 9pm

Telefon

+ 021 293 294

Ce Poti Vizita?

Pestera Ialomitei

Dacă eşti în căutarea unui loc inedit în care poţi merge împreună cu întreaga familie sau a unui refugiu în calea caniculei, Peştera Ialomicioarei este acela.

Sfinxul

Platoul Bucegi gazduieste una dintre cele mai impresionante monumente ale naturii din Romania, Sfinxul. Denumirea a fost aleasa datorita formei sale care seamana cu chipul uman, forma rezultata in urma unei eroziuni eoliene produsa intr-o perioada indelungata de timp.

Babele

Dacă eşti în căutarea unui loc inedit în care poţi merge împreună cu întreaga familie sau a unui refugiu în calea caniculei, Peştera Ialomicioarei este acela. În cele ce urmează afli încă 3 dintre plusurile acestei atracţii turistice!

landscape

Trasee Montane

Traseu Cabana Babele - Cabana Piatra Arsa (Timp: 1 ora)

De la Cabana Babele (2200 m) poteca se îndreaptă către est şi coboară pe un prag orizontal, unde lasă în stânga drumul spre Caraiman. De aici continuă coborâşul, ajungând pe un al doilea prag, de unde descrie o curbă largă spre dreapta şi coboară în marginea Platoului Jepilor, unde întâlneşte poteca ce vine din stânga, dinspre Cabana Caraiman.
Drumul urmează spre sud, străbătând întinsul platou al Jepilor Mici; după 15—20 min trece pe la obârşia V. Urlătoarea Mare (stânga), continuă de-a coasta pe sub Vf. Ciocârlia şi iese curând pe un tăpşan, la o ramificaţie de drumuri, de unde se zăreşte spre stânga, în marginea platoului, cantonul Jepi.

Ramificaţie spre cantonul Jepi: marcaj triunghi roşu. Urmăm ½ la stânga poteca, la început în coborâş, apoi în urcuş uşor şi după cca. 10 min ajungem la cantonul Jepi (1960 m). De aici, spre Buşteni, prin V. Urlătorilor.

De la ramificaţia sus-amintită părăsim drumul carosabil şi urmăm 1/2 la dreapta poteca ce conduce, după cca. 10 min de coborâş uşor prin jnepeniş, la Cabana Piatra Arsă (1950 m).

Traseu Cabana Babele - Cabana Omu (Timp: 2 - 2½ ore)

De la Cabana Babele poteca porneşte către nord, pe flancul estic al crestei Babele, coboară uşor şi revine pe coamă, de-a lungul unei platforme, întinsă la poalele stâncii modelate în calcare jurasice a Vf. Baba Mare. După cca. 10 min de urcuş pe coasta opusă, poteca iese pe un prag larg, unde lasă acest vârf în stânga.

Poteca trece în urcuş uşor pe deasupra obârşiei V. Jepilor (dreapta), traversează coama slab definită a Babelor şi se lasă pe flancul dinspre V. Sugărilor.

În stânga, jos, zărim V. Sugărilor şi căldarea sa superioară; dincolo de această vale, Muntele Obârşia cu vârfurile plane ale Obârşiei şi Colţilor Obârşiei, despărţite printr-o şa largă, iar în fund, spre N-NE, Vf. Omul.
Drumul continuă de-a coasta, traversează câteva viroage şi după 20—30 min ajunge în Curmătura Sugărilor.

Ramificaţie: spre Vf. Caraiman-Crucea Eroilor (1 oră). De la extremitatea sudică a acestei curmături se desprinde spre dreapta, în direcţia SE, un drum care trece pe la obârşia Văii Albe, urcă spinarea Caraimanului şi coboară în Şaua Mare a Caraimanului (Crucea Eroilor), iar de aici la Cabana Caraiman.

Din curmătură drumul urcă în creasta Colţilor Obîrşiei, iar de aici conduce curând (cca. 10 min din curmătură) pe platforma Pintenului Obîrşiei. Înainte se deschide adânc V. Cerbului, dincolo de care se înalţă Creasta şi Colţii Morarului, iar către NV Vf. Omul

De la Pintenul Obârşiei către stânga, în urcuş pe creastă, se desprinde varianta de iarnă a drumului. Traseul de vară se abate la dreapta pe flancul nordic al crestei, străbătând o prispă lungă cu bolovănişuri, pe sub " Ceardacul Obârşiei", ai cărui pereţi stancoşi încing ca un zid de cetate coastele nordice ale Colţilor Obârşiei.

După cca. 20 min de mers de-a lungul acestei prispe întinse, la capătul „ceardacului” întâlnim varianta de iarnă ce vine din stânga. Un scurt coborâş ne conduce în Curmătura V. Cerbului, şa largă situată în creasta care desparte căldarea superioară a V. Cerbului (spre est) de cea a V. Obârşiei Ialomiţei (spre vest).

Din curmătură, poteca urcă pe flancul vestic al crestei, ocolind blocul stâncos ce formează Vf. Văii Cerbului, iar după ce se uneşte cu drumul care urcă din stânga, dinspre Peştera, iese din nou în creastă. Prin câteva serpentine, urcuşul continuă pieptiş până sub blocul de calcare albe ale Vf. Găvanele, unde întâlneşte poteca ce vine din stânga, dinspre Strunga.

Drumul trece mai departe pe faţa V. Cerbului, lasă în stânga varianta de iarnă (cu cabluri), după care continuă de-a coasta pe sub Vf. Bucura şi ajunge curând la Cabana Omu (2507 m).

De pe platforma Vf. Omu se deschide un orizont larg, peste Şesul Bârsei şi Podişul Transilvaniei şi de-a lungul imensului arc al Carpaţilor, începând din NE cu munţii îndepărtaţi ai Moldovei şi continuându-se cu cei ai Vrancei, Ciucaşului, Pietrei Mari şi Postăvarului, iar spre apus, cu Piatra Craiului şi imensa culme a Masivului Făgăraş.

Traseu Cabana Babele - Cabana Caraiman (Timp: 20 min)

De la Cabana Babele (2200 m), poteca se îndreaptă către est, coboară pe coama Babele - Jepi, iar după ce lasă în dreapta drumul spre Piatra Arsă continuă coborâşul, însoţind Viroaga Babelor, până la confluenţa cu firul superior al Văii Jepilor. Paralel cu acesta coborâm o scurtă ruptură de pantă, de la baza căreia se desparte la stânga poteca spre Crucea Eroilor prin Brâna Mare a Caraimanului şi ajungem curând la Cabana Caraiman (2025 m).

Ce spun cei care au fost aici?

Meniu

Cazare

40 lei/persoana

camere cu 4-12 paturi

100 lei

camera cu pat dublu fara baie propriu

120 lei

camera cu pat dublu cu baie proprie

80 lei

Acces telecabina din Busteni

Rezerva o Camera